Sporturi ciudate sau fără sens ( aparent)

Sporturi ciudate sau fără sens ( aparent)
Distribuie daca iti place articolul

Sportul este extrem de important pentru fiecare dintre noi, în condițiile în care este o componentă esențială pentru un corp sănătos.

De-a lungul timpului au fost dezvoltate numeroase sporturi, care mai de care mai interesante, însă au ajuns să fie practicate la nivel profesionist doar câteva.

Nu vom vorbi despre fotbal, tenis, handbal sau atletism, ci vom încerca să descoperim acele sporturi care pot fi considerate ciudate și care în aparență nu au niciun sens.

 

1. Fotbalul în care jucătorii sunt orbi.

Există numeroase variante de fotbal. Indiferent că vorbim despre fotbalul pentru persoane cu un handicap locomotor, fotbalul de sală sau cel care se joacă pe nisip, niciuna dintre variante nu este la fel de ciudată ca fotbalul cu jucători orbi.

Până la urmă, văzul este un simț obligatoriu pentru cei care doresc să alerge după o minge, sau cel puțin așa cred majoritatea oamenilor.

Cei care au probleme de vedere au demonstrat contrariul și au inventat un fotbal în care mingea este umplută cu pietricele sau mărgele, încât să poată fi auzită când se rostogolește. Tot la capitolul fotbal mai putem aminti de fotbalul în mlaștină care este extrem de popular în Finlanda.

 

2. Șah-Box.

Aparent, cele două sporturi nu au absolut nicio legătură unul cu altul. Există persoane care au încercat să demonstreze contrariul și au inventat acest șah-box, un sport cu 11 reprize în care 4 minute se joacă șah și două minute box. Meciul se încheie fie cu șah mat, fie cu KO.

 

3.Curse cu patul.

Ai crede că sporturile inventate în Marea Britanie sunt foarte inteligente. Contrariul este demonstrat de aceste curse cu patul, care au o popularitate uriașă încă din 1965.

Regulile jocului sunt destul de simple: o echipă de 6+1 persoane trebuie să împingă un pat, cât mai repede, pe o distanță de 3 km. 6 persoane împing iar una stă în pat, aducând doza de odihnă necesară.

4. Polo pe monociclu.

Pentru mulți oameni simpla utilizare a unui monociclu este imposibilă. Alții însă, se întâlnesc în echipe de câte 5 sau 6 persoane pentru a juca polo, cocoțați pe o roată cu pedale.

Obiectivul este cât se poate de clar: pedalând pe un monociclu trebuie să lovești o minge cu crosa și să o bagi în poarta echipei adverse. Sportul este foarte amuzant atât pentru cei care îl practică, cât și pentru cei care îl privesc.

 

5. Hochei sub apă.

Cu siguranță, numele acestui sport dă frâu liber imaginației. Este greu de imaginat un spot în care pucul de hochei trebuie să fie strunit pe sub apă până în poarta echipei adverse. Totuși, sportul există și este cel puțin interesant.

 

6. Căratul nevestei.

Dacă te-ai căsătorit, unul dintre avantajele pe care le ai este faptul că poți participa la concursuri de căratul nevestei. Regulile sunt simple: concurenții de sex masculin trebuie să alerge în timp ce își cară nevasta în spate.

Traseul nu este tocmai simplu, incluzând numeroase obstacole, atât prin apă, cât și pe uscat. Cei care ajung la linia de sosire primii câștigă greutatea soției în bere.

 

7. Dihori pe picior.

Dintre toate sporturile prezentate, acesta este cel mai ciudat. Regula constă în introducerea a doi dihori pe fiecare crac al pantalonilor.

Pantalonii sunt legați la glezne, în așa fel încât dihorii să nu găsească o cale de ieșire iar câștigătorul este cel care rezistă cel mai mult. Oricât ar fi de greu de crezut, în 1981 a existat un bărbat care a rezistat 5 ore și 30 de minute cu dihorii în pantaloni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *