Mai este relevant Oscarul pentru stabilirea unui film de calitate?

Mai este relevant Oscarul pentru stabilirea unui film de calitate?
Distribuie daca iti place articolul

Premiile Oscar oferite de Academia Americană de Film, reprezintă cele mai prestigioase premii din industria cinematografiei. An de an, 24 de premiați primesc o statuetă ce reprezintă un bărbat în poziție verticală, cu mâinile împreunate, care a devenit un adevărat simbol al filmelor de bună calitate.

Deși tradiția premiilor Oscar se întinde pe o perioadă de peste 90 de ani, din ce în ce mai multe persoane își pun întrebarea dacă acestea mai sunt relevante pentru stabilirea filmelor de calitate. În ultimii ani au existat o mulțime de probleme legate de acuzațiile de rasism, de prezentatori nu tocmai inspirați și de câștigătorii care, conform opiniei publice, nu au mai fost chiar atât de relevanți ca în anii precedenți.

 

Sunt relevante premiile Oscar?

Cu siguranță, filmele premiate sunt bune, însă sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat. Spre exemplu, se încearcă să se obțină un echilibru în ceea ce privește rasa persoanelor premiate sau sexul acestora, ceea ce face ca premiile să nu mai fie acordate tocmai obiectiv.
De asemenea, au apărut din ce în ce mai multe categorii care nu mai au neapărat legătură cu filmul.

Nu în ultimul rând, desfășurarea premiilor a început să se focuseze mai mult pe covorul roșu, pe modul în care se prezintă artiștii, pe prestațiile muzicale și pe show, în general, decât pe calitatea filmelor.

Ceea ce este cert este că filmele sunt bune și că există și alte premii care pot fi luate în considerare atunci când vrei să te uiți la un film bun. Până la urmă, este vorba despre o artă și totul poate să fie privit destul de subiectiv.

 

 

Ce trebuie să știi despre Oscar?

În spatele statuetei aurite există o adevărată poveste. Aceasta a fost realizată începând din 1928, iar modelul care a pozat gol pentru a da o formă premiului este modelul mexican Emilio El Indio Fernandez.

O statuetă cântărește nu mai puțin de 3.9 kg și este fabricată din cositor ( 92.5%) și cupru (7.5%). Totul este placat ulterior cu aur. Ceea ce este interesant este că realizarea unei statuete poate să dureze între 3 și 4 săptămâni.

A existat și o perioadă în care Oscarul a fost realizat din plastic. În perioada războiului, atunci când toate metalele mergeau către producția de arme, statueta a avut de suferit, fiind realizată din plastic. După încheierea conflictului însă, trofeul a revenit la metal și aur.

Printre lucrurile care mai merită menționate referitor la această statuetă atât de interesantă se numără și următoarele:

• Câștigătorii nu au dreptul să vândă statueta decât în cazul în care aleg să o vândă cu 1 dolar către Academia Americană de film.

• Există două filme foarte bune care au fost nominalizate pentru 11 categorii, însă nu au câștigat niciun premiu : „Pas Decisiv” din 1977 și „Culoarea Purpurie” din 1985.

• Actorii cu cele mai multe premii câștigate sunt Katherine Hepburn ( 4 ) și Daniel Day Lewis ( 3 ). În ceea ce privește nominalizările, Meryl Streep are nu mai puțin de 19.

• Marlon Brando și Robert De Niro au câștigat premiul pentru interpretarea aceluiași personaj: Vito Corleone din „Nașul”.

Cu siguranță, premiile Oscar au reușit să contribuie la evoluția filmului american, mulți producători și mulți actori îmbunătățindu-și performanțele pentru a putea să viseze la statueta aurie. Chiar dacă relevanța nu mai este chiar atât de mare precum era în trecut, Oscarul rămâne, totuși, cel mai important eveniment destinat filmului și reușește să premieze o parte dintre cele mai bune opere de artă din această industrie atât de interesantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *