Cum să scapi de nasul înfundat

Cum să scapi de nasul înfundat
Distribuie daca iti place articolul

Răceala este o adevărată bătaie de cap pentru orice om. Una dintre cele mai neplăcute experiențe din timpul răcelii este nasul înfundat. Această problemă apare din cauza mucoasei nazale care se irită, se inflamează și secretă mult mai mult lichid decât ar trebui să o facă. Nopțile cu un nas înfundat sunt un adevărat chin, motiv pentru care, dacă vrei să te odihnești, este bine să cauți soluții pentru a-l desfunda.

Câteva soluții naturale pentru a scăpa de nasul înfundat

Din fericire, soluțiile nu necesită medicamentație sau cine știe ce eforturi. De-a lungul timpului s-au descoperit o mulțime de soluții naturale cu eficiență destul de mare asupra nasului înfundat. Dintre acestea, cele mai atractive sunt următoarele:
• Inhalații cu ulei de mentă, eucalipt și alte uleiuri esențiale. Atât menta cât și eucaliptul sunt cunoscute pentru efectul benefic asupra căilor nazale. Este suficient să fierbi doi litri de apă în care să adaugi câteva picături de ulei și să te apleci cu fața deasupra vasului acoperindu-te cu un prosop. Efectul se va vedea imediat iar starea de bine te va cuprinde, cel puțin pentru o perioadă.

• Folosește picături și spală-ți nasul cu soluții saline. În farmacii există o mulțime de picături nazale care se dovedesc foarte eficiente. Atâta vreme cât ingredientele acestora sunt naturale le poți folosi cu încredere. Dacă nu te încântă ideea produselor farmaceutice poți să îți faci spălături nazale cu apă cu sare și bicarbonat de sodiu sau ser fiziologic. De asemenea, puțin suc de lămâie turnat cu atenție în fiecare nară poate să facă minuni.

• Consumă cât mai multe lichide calde. Supele de pui și de legume, ceaiurile și chiar și vinul fiert pot avea efecte benefice asupra respirației tale și te pot face să treci mult mai ușor peste răceală. Dacă vrei efecte mai puternie, poți să adaugi în aceste lichide usturoi, ghimbir sau piper negru.

• Masează-te în zona sinusurilor. Un masaj de câteva minute în zona sinusurilor poate să fie un alt răspuns cât se poate de eficient la această problemă nu tocmai plăcută.


• Consumă condimente. Condimentele foarte picante pot fi și ele de mare ajutor. Rădăcina de ghimbir, spre exemplu, are o mulțime de proprietăți antiinflamatoare. Pe lângă faptul că desfundă nasul, poate sa ajute și la alungarea răcelii. Același lucru este valabil și pentru piper sau hrean.

Nu trebuie să te aștepți la soluții miraculoase. Din păcate, răceala își va face de cap câteva zile și toate soluțiile de mai sus nu vor face altceva decât să îți ofere câteva momente de liniște și să îți ofere șansa de a dormi.

Din fericire, răceala trece de cele mai multe ori de la sine. Din nefericire, nu există tratamente care să vindece cauza care a produs-o. De cele mai multe ori sunt tratate doar simptomele, așadar, dacă iei medicamente nu rezolvi foarte mare lucru. Tot ceea ce trebuie să faci atunci când ești răcit este să stai la căldură, să ai grijă de nasul tău, în așa fel încât să poți respira normal și să te bucuri de momentele libere pe care le ai la îndemână. Da! Există și dureri în gât, tuse și o stare nu tocmai plăcută de moleșeală, însă sunt parte a vieții și trebuie să le accepți așa cum sunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *