Ce este loteria vizelor?
La inceputul anilor 90, dupa cateva incercari nereusite de a selecta in mod aleatoriu un anumit numar de persoane care sa poata primi rezidenta permanenta, permis de munca si mai apoi dreptul de a aplica pentru cetatenie, Serviciul pentru Imigratie al Statelor Unite a gasit in cele din urma solutia salvatoare – celebra loterie a vizelor, sau loteria visurilor, denumita in termeni mai populari.
Loteria vizelor este un serviciu care selecteaza anual un anumit numar de persoane eligibile pentru a se putea stabili in mod legal in Statele Unite ale Americii.
Acest serviciu poate fi accesat de catre oricine este stabilit intr-o tara agreata (eligibila) si doreste sa isi schimbe destinul urmarind renumitul ‘vis american’.
Exista anual un numar de 50.000 de vize puse la dispozitie de catre americani.
Inscrierile pentru loteria vizelor incep, de obicei, la inceputul lunii octombrie si dureaza aproximativ o luna, pana la inceputul lui noiembrie, timp in care poti completa un formular, incarca o poza si astfel deveni un veritabil loterist al destinului.
Castigatorii sunt extrasi de obicei la inceputul lunii mai, data de 7 mai devenind una de referinta pentru loteristii ‘inraiti’.
Ca principiu, acest tip de loterie suna bine, dar daca vom face o scurta analiza, vom descoperi numaidecat mule mituri tesute in jurul ei in decursul timpului.
Acestea sunt:
1) Mit: Daca aplic la loteria vizelor si castig, pot pleca imediat in USA.
Realitate: Cronologic, din momentul aplicarii si pana in momentul in care poti pleca, vor trece in medie doi ani, timp in care vei alerga dupa tot felul de documente, consultatii si te vei pregati pentru interviul final de la Ambasada SUA. Asta in cazul in care te numeri printre norocosii castigatori.
2) Mit: Daca aplic o singura data, pot sa ma gandesc deja la plecare.
Realitate: Statistic vorbind, sunt cam 0.4% sanse de a fi selectat in momentul in care se face extragerea. Daca aplici impreuna cu sotia sau sotul (dupa caz), sansele se vor dubla, deci le vom considera ca fiind aproximativ 0.8%.
Sansele par destul de mici, dar nu am luat in considerare faptul ca aproape jumatate dintre cei selectati nu vor prinde interviul, din cauza faptului ca americanii extrag de doua ori mai multi participanti decat numarul efectiv de vize, pe care apoi ii cheama la interviu in ordinea unui numar ce le este artibuit la extragere, ce poarta numele generic de ‘Case Number’.
Judecand strict din punct de vedere al acestui ‘Case Number’, norocul se poate termina pentru cei ce au atribuita o cifra ce depaseste 35.000, cu mici variatii anuale.
3) Mit: Daca aplic de mai mult ori in acelasi an, am mai multe sanse de castig.
Realitate: In perioada de inscrieri, aplicand de mai multe ori, vei avea surpriza de a fi descalificat. Exista speculatii conform carora oricine incearca fraudarea sistemului loteriei, nu va mai fi extras vreodata.
4) Mit: In cazul in care castig loteria vizelor si trec de interviu, americanii imi vor oferi casa si serviciu.
Realitate: Din pacate pentru castigatorii loteriei, realitatea poate fi de-a dreptul aspra.
Loteria nu iti ofera nici casa, nici masina si nici un job caldut si stabil. Toate acestea nu fac parte din realitatea tarii respective, unde va trebui sa o iei de la zero cu banii pe care ii ai din Romania.
Este ca si cum te-ai naste (cu mintea pe care o ai acum) intr-o tara straina, dar nu ai avea parinti care sa aiba grija de tine. Cu alte cuvinte, cei care castiga loteria si trec de treptele selectiei, vor fi pe cont propriu, exceptie facand cazul in care au deja o ruda stabilita acolo si care este dispusa sa ii ajute.
Se spune ca nu te vor accepta la interviul final daca nu le prezinti dovezi ca ai peste 5000 de dolari (de persoana) in conturi, deoarece acei bani te vor ajuta sa spuravietuiesti doar o scurta periada de timp pana iti vei gasi un serviciu.
5) Mit: In cazul in care voi castiga loteria, ma pot muta acolo cu tot familionul (bunica, matusa, pisica, catelul, purcelul, etc).
Realitate: Din pacate vei putea lua cu tine doar sotia si copii sub 21 ani. Aceste rude vor fi considerate persoane ‘dependente’, iar pentru fiecare dependent va trebui sa te asiguri ca ai cel putin 5000 de dolari in cont.
6) Mit: Nu particip la loteria vizelor pentru ca am o cunostinta in SUA si am auzit ca o pot ruga sa imi faca chemare.
Relitate: Termenul de ‘chemare’ se refera strict la cazurile in care un imigrant legal, devenit in timp cetatean american, isi va chema rudele de gradul 1 sa locuiasca cu el. Este un proces anevoios care poate dura mai multi ani si prin intermediul caruia rudele respective vor primi rezidenta permanenta si permis de munca. Daca nu te numeri printre rudele de gradul 1 ale respectivei cunostinte, atunci va trebui sa cauti alte oportunitati pentru imigrare.
In concluzie, exista mai multe mituri si realitati legate de loteria vizelor si implicit de Statele Unite ale Americii.
Printre cei care au ajuns pe taram american, se vor gasi destui care vor sustine ca viata este mai buna in Romania, ca acolo nu umbla caini cu covrigi in coada si ca este, si ca americanii sunt rai, urati si grasi.
Din pacate pentru cei veniti cu pretentii de imbogatire rapida si facila, America nu este un magazin gratuit de prajituri. Ba din contra, ‘prajiturile’ pot fi foarte scumpe.
Visul american este pentru cei ce au un scop clar in viata si vor lupta neincetat pana la implinirea lui. Este pentru oamenii muncitori si cu initiativa, care sunt constienti ca destinul depinde in mare masura de actiunile lor.
Cert este ca atata vreme cat va exista o expunere mediatica intensa la cultura americana, si implicit la ceea ce poate fi definit ca ‘vis american’, va exista si mirajul loteriei vizelor si al unei vieti mai bune peste ocean.