Dezindustrializarea – Este Made in China o solutie?

Dezindustrializarea – Este Made in China o solutie?
Distribuie daca iti place articolul

Incepand cu anii 80 in Statele Unite ale Americii au inceput sa apara pe rafturile magazinelor tot mai multe produse de import, cu precadere de provenienta asiatica.
Primele au fost produsele de inalta calitate fabricate in Japonia la preturi competitive, pentru ca la jumatatea anilor 90 balanta sa se incline in favoarea produselor chinezesti, mult mai ieftine si mai slabe calitativ.
Acelasi traseu al importurilor de o calitate indoielnica a devenit o realitate si pentru Romania aflata in criza economica a anilor 90, care odata invadata de produsele turcesti si chinezesti ieftine, le-a acceptat aproape instantaneu in detrimentul celor autohtone considerate invechite si neperformante, dar paradoxal durabile.

Toate aceste importuri ieftine si nestavilite, au produs in tarile care le-au acceptat, regresul industriilor locale, fenomen ce poarta numele generic de dezindustrializare.

La inceputul anilor 2000, studiind superficial structura economiilor dezvoltate, marii economisti au constatat ca produsul intern brut al acestora era compus in proportie de aproape 80% din servicii si aproximativ 15% din productie industriala.
In acest context, dezindustrializarea nu a mai parut un fenomen atat de drastic, fiind considerat de multi ca o consecinta fireasca al procesului de perfectionare economica al unei tari.

In acceptiunea politica si economica, productia industriala de masa trebuia sa dispara din tarile dezvoltate si sa se concentreze in tarile sarace, acolo unde forta de munca era abundenta si necostisitoare.
Circuitul economic se inchidea prin importul produselor ieftine in tarile bogate, care urmau la randul lor sa exporte servicii si produse de inalta calitate.
Astfel tarile bogate scapau de industriile poluante si isi fortau piata muncii sa devina inalt calificata, pentru a fi competitiva in sectorul mai profitabil al serviciilor.
Eliminarea taxelor vamale si favorizarea implicita a importurilor a avut ca si prima consecinta favorizarea migratiei producatorilor locali in tari in care costurile de productie erau mult mai mici: China, Taiwan, Indonezia, Mexic, etc.

Aceasta teorie a sunat bine la suprafata, dar in timp, urma a fi contrazisa brutal de catre realitate.

Din pacate dezindustrializarea masiva a tarilor dezvoltate a dus la consecinte devastatoare pentru comunitatile locale dependente de centrele industriale.
In orasele mici, o mare parte a locuitorilor si-au pierdut locurile de munca din cauza faptului ca disparitia unei industrii a generat implicit disparitia lantului de furnizori care concentra o parte insemnata a fortei de munca locale.
Acest fapt a generat un intreg lant de consecinte, ducand la decaderea unor zone intinse la sfarsitul anilor 2000, cum ar fi zona metropolitana Detroit sau judetul Hunedoara.

Adaptabilitatea fortei de munca la noile realitati globale a fost foarte scazuta, cei disponibilizati asteptand interventia statului pentru a le oferi alternative corespunzatoare pregatirii lor.
Au existat totusi si cateva exceptii notabile, printre care si autodidactul Mircea Goia, electrician minier care s-a reprofilat in dezvoltator web.

In contrast, tarile proaspat industrializate au inceput sa prospere si sa dezvolte inovatii importante in hub-uri tehnologice impresionante, cum ar fi Shenzhen – China sau Taipei – Taiwan.
Viata locuitorilor din aceste tari s-a schimbat fundamental, acestia incepand sa beneficieze de putere de cumparare si educatie la cote din ce in ce mai inalte.

Tarile asiatice dezvoltate si-au pastrat o proportie a productiei industriale de aproximativ 40% din PIB, avand in acelasi timp o dependenta scazuta fata de importuri.
Aceste tari au reusit sa dezvolte alternative autohtone pentru aproape toate produsele, in contrast cu tarile vestice care sunt aproape in totalitate dependente de importuri.

Dezindistrializarea poate reprezenta o solutie in contextul ideal al unei economii globale pasnice, in care razboaiele economice sau conflictele armate nu mai sunt de actualitate si fiecare tara isi aduce contributia la dezvoltarea si bunastarea omenirii.

Cunoscand caracterul competitiv al omenirii, putem estima ca urmatoarea etapa ar putea fi reidustrializarea tarilor dezvoltate prin robotizarea aproape totala a productiei, existand multe initiative de acest fel in desfasurare.

In acest mod avantajul tarilor emergente ar putea fi anulat aproape in totalitate, iar lucratorii vor trebui sa se califice pentru a lua parte la cea de-a patra revolutie industriala care va fi bazata pe software.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *