Cum sa iei viza turistica si sa pleci in SUA oricand doresti

Cum sa iei viza turistica si sa pleci in SUA oricand doresti
Distribuie daca iti place articolul

Daca te-ai hotarat si vrei neaparat sa vizitezi Statele Unite ale Americii, tara despre care ti-ai format o parere din filme, poze, clipuri Youtube, sau despre care doar ai auzit povesti ale celor care au fost acolo, atunci este necesar sa afli care sunt pasii legali necesari pentru acest demers.

Vom vorbi doar despre oportunitatea de a vizita America din perspectiva turistica, stat care impune vizitatorilor un regim restrictiv de vize.
Exista si alte tipuri vize care iti permit sa muncesti acolo, insa pe acelea le poti obtine daca iti gasesti un angajator acolo, dispus sa faca toate formalitatile necesare pentru tine, sau daca vei castiga loteria vizelor.

In cazul in care ai in vizor doar sa vizitezi aceasta tara, este necesar sa stii ca exista 3 tipuri de vize care te pot ajuta sa intri legal in ‘lumea noua’. Acestea sunt:
– Viza B1 – Business – necesara pentru a participa la conferinte si sesiuni de formare, sau de a te intalni cu partenerii de afaceri.
– Viza B2 – Turistica – necesara pentru a merge exclusiv in scop turistic, excursii, vizite, etc.
– Viza B1/B2 – care este o combinatie intre cele doua tipuri de vize prezentate mai sus, astfel incat posesorul va putea merge atat in scop turistic, cat si de afaceri.
Mentionez ca niciuna dintre cele 3 tipuri de viza expuse mai sus nu permite detinatorului sa munceasca legal acolo, adica nu va putea fi angajat pe teritoriul SUA si nici nu va avea dreptul sa isi managerieze afacerea, daca detine una pe teritoriul american.
Timpul maxim pe care il poti petrece in America cu acest tip de viza, va fi de cel mult 6 luni in fiecare an.

Cum se obtine o viza turistica?
In primul rand aproape tot procesul este informatizat si va fi nevoie de completarea unor formulare online complexe, precum si plata unei taxe de 160 de dolari.
Pasii sunt urmatorii:
1) Te asiguri ca dispui de un pasaport valabil.

2) Iti faci o fotografie in format digital, de preferat tip pasaport, pe fundal alb, fara ochelari, palarie sau cercei. Mai multe instructiuni vei gasi aici: https://travel.state.gov/content/travel/en/us-visas/visa-information-resources/photos.html

3) Completezi formularul DS160 in limba engleza, in care vei oferi date personale destul de amanuntite, iar la sfarsit vei incarca poza respectiva. Adresa formularului este disponibila aici: https://ceac.state.gov/ceac/
Daca ai nevoie de mai multe informatii cu privire la completarea formularului, le poti gasi aici: https://www.visatraveler.com/blog/fill-ds-160-form-online-for-us-visa/
Nu uita sa salvezi fiecare pagina a formularului deoarece acesta se va reseta la fiecare 5 minute.

4) Salveaza si printeaza pagina de confirmare a formularului DS160, deoarece iti va fi utila la interviu.

5) Pentru programarea la interviu si plata taxei de 160$ va fi nevoie sa iti faci cont pe: http://www.ustraveldocs.com, acolo unde vei completa iarasi un formular cu datele tale personale si vei introduce numarul paginii de confirmare a formularului DS160 – vezi punctul 4. Nu te vei programa inca la interviu deoarece trebuie mai intai sa platesti taxa de 160$.

6) Pentru plata taxei de interviu, genereaza un aviz de plata electronic cu numar unic, cu care vei merge la Banca Transilvania si il vei plati la unul dintre automate. Mai multe informatii gasesti aici: http://www.ustraveldocs.com/ro_ro/ro-niv-paymentinfo.asp#options
Nu uita sa pastrezi chitanta pe care ti-o va da automatul de plata, deoarece vei avea nevoie de numarul acesteia.

7) Asteapta pana a doua zi pentru ca plata sa fie procesata de catre banca si banii sa ajunga in contul statului american, apoi intra in contul pe care l-ai creeat anterior pe: http://www.ustraveldocs.com, acolo unde vei urma pasii pentru programare la interviu si vei introduce numarul chitantei generate de catre automatul BT.

8) Alege metoda de primire a pasaportului in cazul in care ti se acorda viza. Noi iti recomandam sa optezi pentru livrarea la domiciliu.

9) Alege-ti ziua preferata pentru interviu. Noi nu iti recomandam sa te grabesti, deoarece este nevoie sa te pregatesti pentru discutia cu consulul.

10) Pregteste-te temeinic pentru interviu.

Pregatirea pentru interviu
In primul rand, orice solicitant de viza turistica este privit de catre americani ca fiind un potential imigrant ilegal si nu doresc sa existe situatii in care posesorul de viza turistica merge in vacanta si ‘uita’ sa se mai intoarca.
Ei iti vor pune intrebari si uneori iti vor cere sa dovedesti cu documente justificative, faptul ca ai legaturi puternice cu Romania si nu doresti sa ramai in SUA pentru a munci la negru.
De asemenea este necesar sa ai un plan exact al calatoriei pe care urmeaza sa o efectuezi, precum si sa dispui de fondurile necesare, deoarece America este o tara deloc ieftina.
In cadrul interviului sunt destul de multi respinsi, deci noi te incurajam sa aduci cu tine toate documentele care pot atesta faptul ca ai o legatura puternica cu Romania. Printre acestea se numara: acte de proprietate, adeverinte de salariat, contracte de munca, bilanturi si acte de firma (daca detii una), precum si extrase de cont din care sa rezulte ca ai cel putin 4000$, deoarece doar zborul catre America costa in jur de 800$.

Interviul propriu-zis
Vei merge la ambasada SUA din Bucuresti cu cel mult 10 minute inainte de ora interviului, dar ai grija sa nu intarzii.
Este nevoie sa ai la tine pagina printata de confirmare a formularului DS160, precum si pasaportul.
Din experienta noastra, nu a fost nevoie de alte documente, cum ar fi chitanta cu plata taxei si nici pozele de tip pasaport.
La intrare vei fi intampinat de catre un agent de securitate care iti va aplica un cod de bare pe spatele pasaportului, apoi vei merge la controlul corporal. Telefoanele vor fi inchise, si nu vei putea aduce cu tine laptopuri sau tablete.
Cheile ti le vor opri cei de la paza, oferindu-ti un tichet cu ajutorul caruia le vei recupera la iesire.
In interiorul ambasadei te va astepta un functionar care iti va oferi un numar de ordine ce iti va fi util pentru a te putea prezenta la ghisee.
Trebuie sa te asezi pe unul dintre scaunele disponibile si sa astepti ca numarul tau de ordine sa fie strigat, pe care cu siguranta il vei auzi de 3 pe tot parcursul procesului.
Prima data va fi strigat la unul dintre ghisee, pentru a prezenta pasaportul la control, apoi ti se va returna pasaportul si vei fi invitat sa iei loc pe scaun.
A doua oara numarul tau de ordine va fi strigat la alt ghiseu pentru amprentare si va fi nevoie sa te lasi amprentat la ambele maini.

A treia si ultima data vei fi anuntat sa te prezinti la ghiseul consulului cu care vei sustine interviul propriu-zis in limba romana sau engleza, dupa preferinte.
Trebuie sa ai grija sa nu fii agitat sau emotionat si nici sa minti. Iti vor fi adresate intrebari precum:
– Scopul Calatoriei?
– Unde anume doresti sa mergi in SUA?
– In ce perioada si cate zile doresti sa mergi?
– Unde anume te vei caza?
– Cine plateste calatoria?
– Ai bani suficienti pentru calatorie? – Aici ti se pot cere si documente justificative, cum ar fi extrase de cont.
– Cunosti pe cineva in SUA? – Daca da, atunci ti se vor cere detalii suplimentare cu privire la persoanele respective.
– Cu cine mergi in calatorie? – Daca nu mergi singur, ti se vor cere detalii cu privire la persoana care te insoteste.
– Ai mai fost in SUA?
– Cu ce te ocupi?
– Unde lucrezi in acest moment – Aici ti se pot cere si documente justificative cum ar fi contractul de munca sau actele de firma.
– Cu ce te ocupi la locul de munca?
– Care este venitul tau lunar?
– Esti casatorit, ai copii?
………………..

Dupa finalul interviului, consului iti va comunica daca ti-a fost sau nu acordata viza turistica.
Succesul interviului pentru obtinerea unei vize care sa-ti permita pentru urmatorii 10 ani sa vizitezi SUA, atunci cand doresti, depinde foarte mult de prestatia ta in cadrul interviului final cu consulul.
Noi speram ca toate aceste informatii sa iti fie de folos.
Intamplator sau nu, am sustinut interviul cu acelasi consul care este prezent in clipul de mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *