Nokian Tyres introduce o anvelopă concept realizată în proporție de 93% din materiale reciclate sau regenerabile

Distribuie daca iti place articolul

Nokian Tyres se străduiește de zeci de ani să ofere mai multă siguranță la volan și atinge încă o etapă importantă, prezentând cele mai sustenabile anvelope de până acum. Anvelopa concept Nokian Tyres Green Step este o capodoperă a inovației sustenabile, cu un design ambițios constând în proporție de 93% din materiale reciclate sau regenerabile. Astfel, compania se apropie și mai mult de obiectivul său ca 50% din toate materiile prime utilizate pentru anvelopele Nokian Tyres să fie reciclate sau regenerabile până în 2030.

Anvelopele Nokian Tyres Green Step deschid calea către un condus mai sustenabil

În 2021, Nokian Tyres și-a stabilit un obiectiv ambițios: până în 2030, 50% din toate materiile prime utilizate pentru anvelopele sale vor fi reciclate sau regenerabile. Astfel, anvelopa concept Nokian Tyres Green Step reprezintă o dovadă a ingeniozității Nokian Tyres în materie de cercetare și dezvoltare, precum și a ambiției sale de a oferi un condus mai sustenabil.

Foto_3 (2)

„Șoferii sunt din ce în ce mai interesați de sustenabilitatea anvelopelor, determinându-ne să creăm anvelope conform acestor standarde. În plus, aceste cerințe pun presiune pe industrie în vederea  dezvoltării unor materiale mai ecologice și adaptării tehnologiilor de fabricație a anvelopelor la aceste materiale. Printr-o anvelopă concept precum Green Step, putem forța limitele. Este un câștig pentru toți, dar mai ales pentru mediu”, declară Jouko Ilomäki, Development Manager, Nokian Tyres.

Tot cauciucul folosit pentru anvelopa concept Green Step este natural, iar uleiurile folosite, cum ar fi uleiul de rapiță, sunt regenerabile. Aproape toți plastifianții, rășinile și adjuvanții tehnologici provin din resurse regenerabile. În plus, siliciul natural din cenușa de coji de orez este un ingredient principal de umplere pentru benzile de rulare și peretele lateral, iar fibrele de cord regenerabile sporesc rezistența anvelopei.

Foto_2 (2)

„Am învățat lucruri noi cu fiecare inovație realizată pentru anvelopa concept. Spre exemplu, una dintre cele mai solicitante sarcini a fost înlocuirea completă a cauciucului sintetic cu cauciuc natural, care a fost, până la urmă, un succes”, adaugă Ilomäki.

Ponderea materialelor reciclate va crește în viitor

Aproape fiecare componentă a anvelopei Green Step include și materiale reciclate. De exemplu, negrul de fum utilizat în compușii de cauciuc provine de la anvelopele scoase din uz, iar butilul folosit pe suprafața interioară, și oțelul din centurile de oțel și sârmele de talon din structură sunt în mare parte reciclate.

„Credem că folosirea cauciucului reciclat, și mai ales a negrului de fum reciclat, va deveni o tendință în producția de anvelope: până în 2030, vom avea mai mulți furnizori noi și o tehnologie mai avansată. De asemenea, cererea pentru materii prime cu componente reciclate sau regenerabile va crește. Suntem foarte încântați că am inclus atât de multe elemente reciclate în anvelopa Green Step”, spune Ilomäki.

 Foto_1 (2)

Un avantaj pentru șoferii din întreaga lume

Nokian Tyres Green Step este o anvelopă de iarnă ce poate rula pe zăpadă și gheață. Unele dintre materialele utilizate pentru anvelopa concept au fost deja folosite la multiple modele anterioare de anvelope Nokian Tyres. De exemplu, cauciucul natural este un material important pentru toate anvelopele datorită caracteristicilor sale benefice, dar sunt analizate și alte surse naturale de cauciuc, cum ar fi planta Guayule. Uleiurile regenerabile sunt deja un element obișnuit la anvelopele companiei, având în vedere că Nokian Tyres a fost primul producător de anvelope din lume care a încetat să mai folosească uleiuri aromatice încă din 2005.

„Chiar dacă procesul de proiectare a anvelopelor Nokian Tyres Green Step a început cu aproximativ un an în urmă, acesta este de fapt rezultatul a zeci de ani de inovație și expertiză acumulată în proiectarea sustenabilă a anvelopelor”, spune Teemu Soini, Senior Manager, Materials Development, Nokian Tyres. „Multe dintre inovațiile sustenabile din anvelopa Green Step sunt deja folosite în anvelopele noastre anterioare, iar șoferii beneficiază de ele de ani de zile. Cu toate acestea, procesul de proiectare a anvelopei Green Step include și inovații noi, care vor fi integrate în viitoarele anvelope oferite consumatorilor de pe tot globul. Ne-am dorit să explorăm limitele capacităților noastre de inovație sustenabilă și rezultatul a fost Green Step. Este o dovadă a ambiției și know-how-ului nostru.”

Acțiuni concrete către o lume mai sigură

De când am inventat prima anvelopă de iarnă din lume în 1934, anvelopele de iarnă premium Nokian Tyres au fost apreciate de generații de șoferi care își doresc să aibă parte de liniște și siguranță în orice condiții. Totuși, Nokian Tyres nu pune accent doar pe protejarea șoferilor, ci face eforturi necontenite pentru a proteja și mediul înconjurător. Acest lucru este demonstrat de toate acțiunile noastre, de la proiectarea anvelopelor până la producție. Am fost primul producător de anvelope care a primit aprobare din partea inițiativei Science Based Targets pentru obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 și am redus rezistența la rulare a anvelopelor noastre în medie cu 8,5% din 2013, economisind astfel combustibil și reducând emisiile de CO2. Anvelopa Nokian Tyres Green Step este o altă dovadă a acestei pasiuni, iar inovația în fabricarea anvelopelor va aduce beneficii generațiilor viitoare. Este încă un pas în călătoria spre o lume mai sigură.

Anvelopa concept Nokian Tyres Green Step:

  • 93% din materiale reciclate sau regenerabile
  • Materialele regenerabile includ cauciucul natural, uleiurile regenerabile și siliciul natural din cenușa de coajă de orez
  • Materiale reciclate utilizate în aproape fiecare componentă a anvelopei
  • Materialele reciclate includ oțel reciclat și negru de fum
  • Inovațiile create pentru anvelopa concept vor fi încorporate în anvelopele viitoare
  • Obiectivul este ca 50% din toate materiile prime utilizate pentru anvelopele Nokian Tyres să fie reciclate sau regenerabile până în 2030

 

Descărcați imagini

 

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *