16 C
București
vineri, mai 30, 2025
Articole exclusive:

Bienala Art Encounters 2025 — „Bounding Histories. Whispering Tales” se deschide publicului pe 30 mai  

Un weekend intens de evenimente la Timișoara

Pe 30 mai se deschide cea de-a șasea ediție a Bienalei Art Encounters – un eveniment reper în Timișoara, care transformă orașul în capitala artei contemporane din regiune și într-un spațiu viu de reflecție artistică, dialog și reimaginare colectivă a orașului.

Intitulată Bounding Histories. Whispering Tales, ediția din 2025, curatoriată de
Ana Janevski și Tevž Logar, se desfășoară în trei spații profund ancorate în istoria Timișoarei — Comenduirea Garnizoanei, FABER și spațiul expozițional al Fundației Art Encounters — transformându-le în locuri de reflecție critică. Peste 100 de lucrări, dintre care 8 create special pentru Bienală, conturează o meditație amplă asupra istoriei, memoriei și ecoului. Bienala propune o coregrafie fluidă între trecut și prezent, între vocile vizibile și cele uitate, între traumele colective și narațiunile emergente ale rezilienței.

Deschiderea oficială are loc vineri, 30 mai, de la 17:00, la Comenduirea Garnizoanei, urmată de un weekend dens, construit ca o suită de întâlniri directe cu arta în toate spațiile bienalei. ​​Imediat după deschidere, în cele trei locații publicul poate interacționa direct cu lucrări ale unor importanți artiști internaționali precum Oscar Murillo,  Marina Abramovic & Ulay, Kapwani Kiwanga, Larissa Sansour sau Eduardo Navarro, dar și să descopere tineri artiști români printre care Larisa Sitar, Gavril Pop, Loredana Ilie și Alle Dicu. Curatorii au ales și un număr de artiști din regiunea noastră, precum Pavel Brăila, Ana Adam, Mark Verlan, Marieta Chirulescu și Silvia Moldovan.

Seara aduce două performance-uri ale lui Manuel Pelmuș (18:00 și 19:00), dar și pe cel al Christinei Cizmaș, la ora 18:00, alături de tururi ghidate cu artiști și curatorii ediției.

Sâmbătă, 31 mai, ziua începe cu tururi ghidate la FABER (11:00–13:00) și Fundația Art Encounters (14:30–15:30), program de vizitare al expoziției din platforma complementară a bienalei “Publicul Privat” la Galeria Jecza, discuții critice precum RAD Talk: Romania’s Role Within the Global Context (17:00–18:30, Garnizoană) și tururi ghidate cu curatorii expozițiilor Ștefan Bertalan “În Ritmul Lumii” (ISHO Office 1) și “There Were Times I Wanted To Change The World” (Paltim).

Sâmbătă seara, găzduim un Opening Party în aer liber la Comenduirea Garnizoanei, cu DJ și muzicieni locali.

Duminică, 1 iunie, programul propune activări pentru toate vârstele: un tur ghidat istoric al Timișoarei (11:00–12:00), picnic și activități pentru copii în grădina Comenduirii Garnizoanei cu ocazia unei zile dedicate lor  (12:00–18:00), lansarea catalogului bienalei (13:00–14:00), urmat de lansarea volumului „Cum înțelegem arta contemporană”. Ziua continuă cu tururi ghidate în toate cele trei spații, iar seara, din nou, cu performance-uri și intervenții artistice.

Partenerul principal al Bienalei este Ploom – alături de care susținem forme inovația în expresia artistică. În grădina Comenduirii Garnizoanei, vă așteaptă activări sonore și intervenții subtile care te fac să-ți dorești să rămâi puțin mai mult într-un spațiu verde unic în centrul orașului.

Toate detaliile sunt publicate pe artencounters.ro și pe canalele noastre online. Intrarea la toate expozițiile și evenimentele Art Encounters este liberă.

Artiști invitați în Bienala Art Encounters: Lawrence Abu Hamdan, Ana Adam, Alle Dicu, Marina Abramović & Ulay, Bora Baboçi, Maja Bajević, Mona Benyamin, Željka Blakšić, Pavel Brăila, Geta Brătescu, Brief Histories (Isak Berbic, Fawz Kabra), Cian Dayrit, Christine Cizmaș, Marieta Chirulescu, Clément Cogitore, Lorena Cocioni, Moriah Evans, Simone Forti, Jošt Franko, Robert Gabris, Alicia Mihai Gazcue, Ladislava Gažiová, Jean Genet, Liam Gillick & Anton Vidokle, Karpo Godina, Maria Guțu, Petrit Halilaj, Veronika Hapchenko, Sky Hopinka, Loredana Ilie, Siniša Ilić, Joan Jonas, Hassan Khan, Dana Kavelina, Belinda Kazeem-Kamiński, Kapwani Kiwanga, Ana Kun, David Maljković, Jumana Manna, Teresa Margolles, Silvia Moldovan, Alban Muja, Oscar Murillo, Andrei Nacu, Marina Naprushkina, Eduardo Navarro, Christian Nyampeta, Mila Panić, Manuel Pelmuș, Gavril Pop, Raluca Popa, Ghenadie Popescu, The Resurrection Committee (Ovidiu Țichindeleanu, Raluca Voinea), Larissa Sansour, Ștefan Sava, Selma Selman, Larisa Sitar, Bojan Stojčić, ŠKART, Nora Turato, Johanna Unzueta, Mark Verlan, Cecilia Vicuña, Rosario Zorraquin.

Bienala Art Encounters 2025 este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, co-finanțat prin programul prioritar al Ministerului Culturii, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Institutul Francez din Timișoara și Centrul Cultural German din Timișoara.

Proiectul este susținut de partenerul principal Ploom, partenerii strategici Banca Transilvania și partenerii de expoziție Catena. Susținători: ISHO, Bosch, Mewi, Sanmarco.

Parteneri instituționali: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Beta – Bienala de Arhitectură Timișoara, FABER, Librăria La Două Bufnițe, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Galeria Lutnița, STPT, Galeria Jecza, Asociația ArtCollect.

Partener media principal:Revista ARTA. Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Igloo, The Institute, Contemporary LYNX, Zeppelin, Empower Artists.

Ultimele articole
Articole fresh

Istoria costumelor de baie. Cele mai chic modele

Costumele de baie au evoluat semnificativ de-a lungul timpului....

Rebeca Ballroom Bucuresti – Locul unde visele devin realitate cu Formatia Fantastic

Rebeca Ballroom Bucuresti este mai mult decat un simplu...

Tehnologia care redefinește transportul urban

Transportul urban evoluează rapid datorită tehnologiei moderne. Inovațiile tehnologice...

Iulia Albu, detalii despre nunta cu Mike

Sursa: https://click.ro/ Iulia Albu a făcut o serie de declarații...

Avantajele epilarii definitive. Ghidul complet

Epilarea definitivă a devenit tot mai populară datorită beneficiilor...
Ovidiu Călugăru Marius
Ovidiu Călugăru Marius
Autorul Ovidiu Călugăru Marius este un creator de conținut pasionat, care transformă ideile în povești ce inspiră, informează și provoacă gândirea. Cu un stil autentic și o voce distinctă, Ovidiu explorează subiecte variate, de la introspecții personale și dezvoltare profesională, până la tendințe sociale și culturale contemporane. Fiecare articol semnat de el poartă amprenta unui om atent la detalii, cu o sensibilitate aparte pentru cuvântul scris și o dorință sinceră de a conecta oameni prin idei. Blogul său nu este doar o colecție de texte, ci un spațiu viu în care cititorii revin pentru claritate, reflecție și un strop de inspirație zilnică.

Invitație la parteneriat: Susțineți dezvoltarea copiilor prin tenis – alăturați-vă Programului Național inițiat de Fundația Țiriac și Premium Tenis Club Câmpina

Într-o lume în care copiii au nevoie mai mult ca oricând de repere sănătoase, sportul rămâne unul dintre cele mai puternice instrumente de educație....

Cât de important este designul emailurilor de marketing?

Emailurile de marketing, mai mult decât simple mesaje În era digitală actuală, emailul de marketing este una dintre cele mai folosite și eficiente metode de...

Veniturile Xiaomi din primul trimestru al anului au atins 13,61 miliarde Euro

Profitul net ajustat a crescut cu 64,5%, la un nivel record de 1,31 miliarde Euro * * * Concentrarea pe premium în toate categoriile de produse...