Fiecare dintre noi trăiește, pe lângă viața de zi cu zi, și o viață interioară care uneori pare că nu se mai termină. Nu știu cum e la alții, dar eu am observat că mintea mea are un fel de a se pune pe pilot automat, rulând tot felul de gânduri, presupuneri, frici, dorințe, de parcă ar fi un radio care nu se oprește niciodată. Și unele dintre aceste gânduri vin și pleacă, fără mare impact, dar altele se lipesc de noi ca o melodie enervantă care refuză să ne iasă din cap.
De aici apare nevoia de a înțelege mai bine ce facem cu acest zgomot interior. Cum îl gestionăm? Cum alegem ce să credem și ce nu? Și, mai ales, cum putem opri acele gânduri care ne chinuie? Aici intră în scenă ceea ce psihologii numesc restructurare cognitivă, o tehnică despre care vreau să vorbim pe îndelete.
Un pic de istorie, dar pe scurt și fără pretenții
Ideea că nu realitatea în sine ne tulbură, ci felul în care o interpretăm, nu e chiar nouă. Filozofii stoici, cum ar fi Epictet sau Marcus Aurelius, spuneau ceva de genul: nu lucrurile ne fac rău, ci gândurile noastre despre ele. Ceea ce, dacă stai să te gândești, e destul de profund. Ei bine, peste sute de ani, psihologia modernă a preluat această idee și a transformat-o într-o metodă concretă de lucru.
Aaron Beck, un psihiatru american care a pus bazele terapiei cognitive, a observat că mulți oameni care sufereau de depresie sau anxietate aveau gânduri repetitive, negative, care le influențau tot felul de decizii și trăiri. Și a propus ceva simplu în aparență: hai să ne uităm la aceste gânduri, să le verificăm, să vedem dacă sunt chiar adevărate. Din asta s-a născut tehnica de restructurare cognitivă.
Cum funcționează, fără limbaj de lemn
Hai să luăm un exemplu banal. Primești un mesaj de la cineva și nu răspunde. Ce-ți vine să crezi? Poate te gândești că te ignoră, că nu te mai place, că ai făcut ceva greșit. Sau, din contră, că poate e ocupat, că a uitat sau că pur și simplu nu a apucat să citească. Prima variantă te face să te simți prost, poate trist, poate nervos. A doua… e mai ușor de dus.
Restructurarea cognitivă înseamnă exact acest proces: să prinzi acele gânduri care sar automat în minte, să le iei la întrebări și să vezi dacă sunt chiar așa cum par. Nu e vorba de pozitivism forțat, ci de realism. Uneori ne dăm seama că exagerăm, că tragem concluzii pripite sau că ne lăsăm influențați de frici mai vechi.
Mi s-a întâmplat, de exemplu, să cred că am dat-o în bară la un proiect, doar pentru că cineva n-a zis nimic după prezentare. Mintea mea a făcut imediat legătura: tăcere = dezamăgire. Doar că, după câteva ore, omul m-a sunat și mi-a spus că i-a plăcut mult, doar că era prins într-o ședință și nu putea reacționa pe moment. Ei bine, gândul meu era greșit. Dar emoția fusese reală. Și neplăcută.
Viața de zi cu zi: mintea, acest scenarist de filme dramatice
Poate că cel mai frecvent ne prindem în capcana gândurilor distorsionate când vine vorba de ceilalți. Să zicem că mergi la o întâlnire și cineva se uită la tine mai lung. Gândul automat? „Oare ce am pe mine, arăt ciudat?”. Asta aduce neliniște, poate nesiguranță. Sau la muncă, când ezităm să spunem ce gândim de frică să nu fim judecați. Aici mintea face tot felul de filme: „dacă zic prostii, o să râdă toți”.
Dar dacă ne-am opri un pic, dacă am pune sub semnul întrebării acele gânduri? Dacă ne-am aminti că nu toată lumea e critică, că am mai spus lucruri bune și altădată, că nu totul se reduce la un moment? Poate că am scăpa de un stres inutil. Sau măcar l-am domolit.
Echilibru, nu optimism naiv
Una dintre confuziile frecvente este ideea că restructurarea cognitivă înseamnă să vezi doar partea plină a paharului. Genul acela de gândire roz, în care totul va fi bine, indiferent ce se întâmplă. Ei bine, nu e chiar așa. Nu trebuie să ne păcălim singuri.
Uneori lucrurile sunt grele și trebuie să le recunoaștem ca atare. Dar între „totul e pierdut” și „va fi perfect” există o grămadă de nuanțe. Și, din ce am văzut eu, exact aceste nuanțe ne salvează. Ne dau spațiu să respirăm, să ne adaptăm, să nu ne prăbușim la prima dificultate.
Unde se aplică, cum ne ajută, ce putem face cu ea
Tehnica e folosită mult în psihoterapie, mai ales în cazuri de anxietate sau depresie. Dar nu trebuie să fii într-un cabinet ca să te ajute. Poate fi folosită și acasă, cu puțină răbdare și exercițiu. De exemplu, când te trezești cu gândul că „nu ești suficient de bun” sau că „ai dat greș din nou”, poți încerca să te oprești. Să respiri și să te întrebi: chiar e așa? Ce dovezi am? Nu cumva generalizez?
Mi se pare că, dacă ne-am obișnui să ne notăm gândurile, să le privim scrise negru pe alb, am descoperi că multe dintre ele sunt doar presupuneri. Nu fapte. Și asta schimbă totul.
Cu limite, dar cu potențial
Să fim realiști: nu orice emoție poate fi „reparată” prin gândire. Uneori viața ne lovește dur, fără menajamente. Și e normal să suferim. Restructurarea cognitivă nu e un panaceu. Dar e un instrument. Un mod de a nu ne agrava suferința prin propriile noastre proiecții.
Și, la fel de important, nu vine de la sine. La început pare artificial să-ți analizezi gândurile. Dar cu timpul devine un reflex. Îți vine natural să spui: „stai puțin, ce-mi spun acum? E chiar așa?”. Și uneori, doar această întrebare aduce deja un pic de pace.
Gândul nu e stăpânul tău
Poate cel mai eliberator lucru pe care îl aduce această tehnică este înțelegerea faptului că nu ești gândurile tale. Că poți alege ce să crezi. Că nu trebuie să te lași purtat de fiecare idee care-ți trece prin minte.
Este, într-un fel, o maturizare. Un fel de a-ți spune: „ok, poate că am fost învățat să gândesc așa, dar acum aleg altceva”. E un pas mic, dar puternic. Nu e despre vină, ci despre responsabilitate.
Între haos și claritate
Trăim într-o lume nebună, cu mult zgomot, cu multe griji. Și mintea noastră poate deveni ușor o junglă. Dar avem la îndemână mijloace să facem ordine. Restructurarea cognitivă e unul dintre ele.
Și dacă uneori te simți copleșit, nu trebuie să fii singur în asta. Există oameni care te pot ghida, resurse care te pot sprijini, locuri precum psihoplan.ro unde poți găsi idei, sprijin, inspirație.
La final, nu e vorba doar despre a gândi altfel. Ci despre a trăi mai limpede, mai senin, mai aproape de cine ești cu adevărat.
