Exproprierea proprietăților
Exproprierea proprietăților a devenit un instrument crucial prin intermediul căruia ayatollahul Khamenei și-a întărit controlul economic și politic în Iran. După Revoluția Islamică din 1979, regimul a demarat un proces sistematic de preluare a bunurilor deținute de adversarii politici, minoritățile religioase și alte grupuri considerate neprietenoase cu noul guvern. Aceste proprietăți, frecvent evaluate la miliarde de dolari, au fost transferite către organizații guvernamentale, precum Setad, o entitate enigmatică care a acumulat o vastă avere de-a lungul anilor.
Setad, cunoscută formal ca „Setad Ejraiye Farmane Hazrate Emam”, a fost inițial înființată pentru a gestiona bunurile fără moștenitori legali, dar și-a extins rapid sfera de activitate, ajungând să dețină un portofoliu diversificat de active. În multe cazuri, proprietarii inițiali au fost constrânși să renunțe la bunurile lor sub presiunea represaliilor sau prin procese legale discutabile. Aceste acțiuni au fost adesea justificate prin acuzații neclare de corupție sau legături cu regimul anterior, însă în realitate au constituit un pretext pentru a extinde controlul asupra economiei naționale.
Confiscările au inclus nu doar locuințe, ci și terenuri agricole, afaceri și alte proprietăți comerciale. Multe dintre aceste bunuri au fost ulterior vândute la licitații publice organizate de Setad, generând astfel venituri considerabile care au fost reinvestite în diverse sectoare economice, de la imobiliare la telecomunicații și energie. Aceste acțiuni au amplificat semnificativ influența economică a lui Khamenei și a cercului său de susținători, sporindu-le capacitatea de a controla nu doar resursele economice, ci și pe cele politice ale țării.
Mecanismele de acumulare a averii
Ayatollahul Khamenei a reușit să strângă o avere considerabilă printr-o serie de mecanisme bine coordonate care au exploatat structurile economice și politice ale Iranului. Unul dintre principalele mecanisme a fost utilizarea rețelei extinse de fundații și organizații caritabile, numite „bonyad”. Aceste entități, care ar trebui să opereze ca organizații non-profit, beneficiază de scutiri fiscale și impozitare, fiind supuse unui control guvernamental minimal, ceea ce le permite să funcționeze cu o transparență scăzută.
Prin intermediul acestor bonyad-uri, Khamenei a reușit să redirecționeze fonduri și resurse către proiecte care să susțină interesele sale personale și politice. De asemenea, bonyad-urile au fost utilizate pentru a cumpăra active profitabile, variind de la companii energizante la imobiliare, consolidând astfel controlul economic al regimului. Aceste fundații au un rol esențial în menținerea loialității elitelor economice și politice prin alocarea de resurse și oportunități economice celor care susțin regimul.
Un alt mecanism important a fost implicarea Setad în sectoare economice strategice. Setad a investit masiv în domenii cheie precum imobiliare, industria petrolieră și telecomunicațiile, edificând un imperiu economic care generează venituri substanțiale. Această entitate funcționează ca un conglomerat de afaceri, cu sute de filiale și subsidiare, toate sub controlul direct al liderului suprem.
Controlul asupra acestor resurse economice a conferit regimului capacitatea de a finanța operațiunile interne și externe fără a depinde de bugetul de stat, oferindu-i lui Khamenei o autonomie financiară considerabilă. Această independență economică se traduce într-o influență politică crescută, permițându-i să își mențină autoritatea în fața sancțiunilor internaționale.
Impactul asupra populației iraniene
Impactul asupra populației iraniene a fost unul devastator, pe măsură ce regimul a continuat să își extindă controlul economic prin exproprierea bunurilor și acumularea de avere în mâinile câtorva indivizi influenți. Mulți iranieni s-au văzut privați de locuințele lor și de mijloacele de existență, fiind împinși în sărăcie și incertitudine. Cei care au încercat să se opună acestor practici au fost adesea intimidați sau supuși represaliilor, amplificând sentimentul de frică și neputință în rândul populației.
În plus, concentrarea resurselor economice în mâinile regimului a avut un efect pe deplin negativ asupra economiei naționale. Investițiile externe au fost descurajate, iar inițiativele antreprenoriale locale au fost sufocate de lipsa de acces la capital și de un climat de afaceri nesigur. Această situație a determinat creșterea șomajului și deprecierea continuă a monedei naționale, afectând direct nivelul de trai al cetățenilor obișnuiți.
Accesul limitat la resurse economice și sociale a generat un decalaj tot mai profund între elita politică și economică și restul populației, accentuând inegalitățile sociale. Absenta oportunităților și a perspectivei viitoare a determinat mulți tineri să părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune în străinătate, contribuind la o criză reală a migrației și la pierderea capitalului uman valoros pentru Iran.
În același timp, restricțiile impuse de regim și controlul stringent asupra informațiilor au limitat capacitatea populației de a se organiza și de a protesta împotriva acestor nedreptăți. Regimul a mobilizat forțele de securitate pentru a reprima orice formă de disidență, menținând un climat de teroare și descurajând orice încercare de schimbare. Această atmosferă de opresiune a continuat să se amplifice.
Reacții internaționale și consecințe
Reacțiile internaționale la acțiunile economice ale ayatollahului Khamenei și la efectele acestora asupra populației iraniene au variat, dar au inclus în principal condamnări și sancțiuni. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus mai multe runde de sancțiuni economice asupra Iranului, vizând direct entitățile și persoanele implicate în acumulări ilicite de averi, precum Setad și alte organizații controlate de regim. Aceste sancțiuni au avut ca obiectiv limitarea capacității regimului de a-și susține activitățile și de a derula politici opresive.
De asemenea, organizațiile internaționale pentru drepturile omului au evidențiat abuzurile comise de regimul iranian, solicitând comunității internaționale să adopte măsuri mai ferme pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetățenilor iranieni. Raporturile acestor organizații au subliniat în mod repetat corupția endemică și lipsa de transparență care definește regimul de la Teheran, scoțând în evidență modul în care politicile economice ale ayatollahului Khamenei au avut consecințe devastatoare asupra vieții de zi cu zi a iranienilor.
În ciuda acestor presiuni externe, regimul iranian a continuat să își fortifice poziția internă, utilizând retorica naționalistă pentru a justifica acțiunile sale și pentru a respinge criticile externe. Oficialii iranieni au acuzat în mod frecvent Occidentul de interferență în afacerile interne ale țării, susținând că sancțiunile internaționale reprezintă o formă de război economic menită să submineze suveranitatea Iranului. Această narațiune a fost folosită pentru a alimenta sentimentele anti-occidentale în rândul populației și pentru a justifica măsurile represive împotriva disidenților interni.
Pe de altă parte, consecințele economice ale acestor sancțiuni au fost resimțite profund de populația iraniană, care s-a confruntat cu dificultăți economice crescânde.
Sursa articol / foto: https://news.google.com/home?hl=ro&gl=RO&ceid=RO%3Aro
